Elveția – România 2-2

Meciul de la Lucerna a început cu o dominare totală a gazdelor, care au ratat ocazie după ocazie. Golul a venit de la Amdouni, în minutul 28, în urma unei faze simple.
Tricolorii au continuat să fie inexistenți în atac, iar Elveția a mai marcat o dată în prima parte, tot prin același Amdouni. Acesta a finalizat excelent un contraatac, după o pasă superbă a lui Shaqiri.
Finalul partidei a fost unul dramatic. Mai întâi, Orsato a acordat penalty pentru Elveția, însă după intervenția a întors decizia.
A urmat primul gol al lui Mihăilă, care părea a fi unul de consolare, venit în minutul 89, din pasa lui Olimpiu Moruțan.
Aceeași combinația între cei doi români a venit în prelungiri, când fotbalistul de la Parma a adus un punct nesperat pentru România.
Sursa DigiSport.ro
S-ar putea să te mai intereseze
Isverna devine, pe 15 august 2026, punctul de întâlnire al [...]
Performanță remarcabilă pentru micii șahiști din Drobeta-Turnu Severin la Alba Grand Prix Rapid 2026
Trei sportivi ai Clubului Sportiv Educație prin Șah au reprezentat [...]
România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj de la Varese [...]



