Educație financiară premiată la Drobeta-Turnu Severin

Performanța și responsabilitatea au fost cuvintele de ordine astăzi, la festivitatea de premiere a fazei județene a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin.

La eveniment au participat elevi merituoși, cadre didactice și oficialități județene, într-un cadru dedicat recunoașterii excelenței și promovării educației financiare în rândul tinerilor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, prezent la ceremonie, a subliniat importanța practică a acestui domeniu de studiu, arătând că educația financiar-contabilă nu înseamnă doar cifre, ci și responsabilitate, capacitatea de a lua decizii corecte și înțelegerea modului în care funcționează economia.

Elevii premiați au demonstrat că interesul pentru educația financiară depășește granițele sălii de clasă, iar rezultatele lor reprezintă o dovadă clară a muncii, perseverenței și dedicării atât a tinerilor, cât și a profesorilor care îi pregătesc.

Evenimentul a fost organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – Filiala Mehedinți, instituție care a oferit și premiile prin președintele său, Emil Tiucă. Prezența acestuia a evidențiat legătura strânsă dintre mediul academic și cel profesional, în promovarea culturii financiare și a spiritului de responsabilitate în rândul noii generații.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor