Dunărea, în centrul discuțiilor privind protecția resurselor de apă și dezvoltarea durabilă

Ultima Actualizare: iunie 26, 2026Tags: ,


Problemele legate de administrarea resurselor de apă, efectele schimbărilor climatice și măsurile necesare pentru protejarea Dunării au fost analizate în cadrul ședinței Comitetului de Bazin Jiu–Dunăre, desfășurată la Craiova înaintea Zilei Internaționale a Dunării, marcată anual pe 29 iunie.

La reuniune a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, alături de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor cu responsabilități în domeniul gospodăririi apelor și protecției mediului.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat situația resurselor de apă din bazinul hidrografic Jiu, evoluția hidrologică a Dunării, riscurile generate de secetă și inundații, precum și proiectele dedicate conservării biodiversității și propunerile de investiții pentru perioada următoare.

Pentru județul Mehedinți, Dunărea reprezintă o resursă strategică, cu un rol important în dezvoltarea economică, turism și protecția mediului. În acest context, reprezentanții administrației județene consideră că o colaborare eficientă între autorități și instituțiile de specialitate este esențială pentru protejarea fluviului și utilizarea responsabilă a resurselor de apă.

Consiliul Județean Mehedinți își menține sprijinul pentru inițiativele și proiectele care urmăresc protejarea Dunării și dezvoltarea durabilă a comunităților din județ.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor