Drum de mare viteză între Craiova și Constanța: Se poate circula complet pe drum expres și autostradă

Începând de astăzi, șoferii pot circula integral pe drumuri de mare viteză între Craiova și Constanța, după ce a fost deschis traficul pe ultimul tronson al Drumului Expres Craiova–Pitești, între Albota și intersecția cu Autostrada A1.
Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a precizat că acest pas marchează finalizarea celor 121,1 kilometri de drum expres construiți între Craiova și Pitești.
„De astăzi se circulă în regim de drum de mare viteză între Craiova și Constanța!”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 3,1 miliarde de lei, cu finanțare asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și Programul Transport 2021–2027.
Prin finalizarea acestui tronson, România oferă acum o legătură rutieră modernă și rapidă de circa 450 de kilometri, între sud-vestul și sud-estul țării, pe ruta:
Craiova – Pitești (Drum Expres) – București – Constanța (Autostrăzile A1 și A2).
Această conexiune este considerată un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii naționale și pentru fluidizarea traficului comercial și turistic între Oltenia, Muntenia și litoralul românesc.



