Drobeta Turnu Severin s-a transformat într-un oraș de poveste

Ultima Actualizare: noiembrie 29, 2025Tags: , ,

Municipiul Drobeta Turnu Severin a intrat, în această seară, în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, odată cu aprinderea iluminatului festiv în întreg orașul. Evenimentul a adunat un număr impresionant de locuitori, printre care numeroși copii veniți împreună cu părinții, pe esplanada de pe strada Crișan.
Bucuria copiilor și emoția părinților au făcut ca momentul aprinderii luminilor să fie unul cu adevărat special, însoțit de zâmbete, aplauze și fotografii spontane. Străzile orașului s-au umplut de culori și lumini strălucitoare, creând o atmosferă de poveste ce marchează începutul sezonului festiv.
Astfel, Drobeta Turnu Severin și-a deschis porțile către sărbătorile de iarnă, invitând întreaga comunitate să se bucure de luminile colorate, de magia momentului și de atmosfera plină de voie bună care domnește acum în oraș.

Partajează acest conținut!