Două autoturisme implicate într-un accident rutier pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Ultima Actualizare: februarie 23, 2025Tags: , ,

Un accident rutier a avut loc noaptea trecută pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecție cu strada Independenţei, din municipiul Drobeta Turnu Severin. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, în urma căreia un tânăr a rămas încarcerat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, la intersecția cu bulevardul Tudor Vladimirescu nu ar fi respectat seminificația indicatorului Oprire, ar fi pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de alt tânăr de 22 de ani.

Din impact, autovehiculul condus de tânărul de 22 de ani a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public, amplasat pe trotuarul bulevardului Tudor Vladimirescu.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 22 de ani și a trei tinere, pasagere în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani.

Victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto de 20 de ani a fost testat cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

Celuilalt conducător auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Partajează acest conținut!