Doi tineri ofițeri au depus jurământul militar la ISU Mehedinți

Doi absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri au depus, astăzi, jurământul militar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți.
Ceremonia a fost condusă de prim-adjunctul inspectorului-șef, colonel Stanciu Cristian. Cu această ocazie, tinerii ofițeri au fost informați cu privire la responsabilitățile care decurg din exercitarea profesiei și la importanța respectării principiilor și valorilor specifice carierei militare.
Au depus jurământul militar sublocotenentul David Fănel Nărămzoiu, șeful promoției Facultății de Pompieri, și sublocotenentul Alexandru-Valentin Stoichină.
Cei doi își încep activitatea în cadrul structurilor pompierilor militari din județul Mehedinți, urmând să își desfășoare activitatea în domeniul situațiilor de urgență.
Depunerea jurământului reprezintă un moment important în parcursul profesional al celor doi ofițeri și marchează începutul activității lor în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Performanță remarcabilă pentru micii șahiști din Drobeta-Turnu Severin la Alba Grand Prix Rapid 2026
Trei sportivi ai Clubului Sportiv Educație prin Șah au reprezentat [...]
În atmosferă de sărbătoare și rugăciune, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul [...]
Festivalul Național-Concurs de Folclor Ponoare, Ponoare, ajuns la ediția a [...]



