Doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, reținuți de polițiști
Noaptea trecută, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 18 și 16 ani, bănuiți de comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie calificată.
Aceștia sunt bănuiți că în perioada 14-16 noiembrie, prin amenințarea cu acte de violență, ar fi deposesat de sumele de bani ce le aveau asupra lor, trei minori cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani, toți din municipiul Craiova.
În noaptea de 16-17 noiembrie, polițiștii i-au identificat pe cei doi tineri bănuiți de comiterea celor trei infracțiuni, respectiv un tânăr de 18 ani, din comuna Oprișor, județul Mehedinți și un minor de 16 ani, din municipiul Craiova.
Cei doi au fost conduși la audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Sursa Oltenia TV
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, pe DJ […]