Doi elevi din Mehedinți, premiați la Gala Excelenței din Oltenia

Doi elevi din județul Mehedinți au fost premiați pentru rezultatele remarcabile obținute în educație, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Excelenței din Oltenia, desfășurată la Craiova.
Ana-Teodora Camenită a primit Premiul de Excelență pentru performanțele obținute la Olimpiada Internațională de Elenism, în timp ce Vladimir Ștefan Vîrzob a fost recompensat cu Premiul de Performanță pentru rezultatele din domeniul creativității științifice și al inovării tehnologice.
Evenimentul a fost dedicat elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și competiții naționale și internaționale, dar și profesorilor care i-au îndrumat și sprijinit în pregătirea lor.
Reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți au evidențiat importanța susținerii performanței școlare și a investițiilor în modernizarea infrastructurii educaționale, pentru a le oferi tinerilor oportunități de dezvoltare.
Gala a fost organizată de Marea Lojă Națională din România și Primăria Municipiului Craiova, în semn de recunoaștere a excelenței în educație.
S-ar putea să te mai intereseze
CS Drobeta va întâlni vineri, 23 octombrie, formația CS Minerul [...]
Transportul ilegal de deșeuri medicale a fost sancționat cu o [...]
Primăria și Consiliul Local Malovăț organizează luni, 26 octombrie 2026, [...]



