Doi bărbați reținuți la Orșova pentru agresiune și tulburarea ordinii publice

Doi bărbați, în vârstă de 19 și 33 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Orșova, după ce au agresat două persoane în plină stradă, în urma unui conflict spontan izbucnit în seara zilei de 27 iulie.
Incidentul s-a petrecut în fața unui magazin din municipiul Orșova, în jurul orei 20:50. Poliția a fost sesizată de una dintre victime, un bărbat de 38 de ani din comuna Șimian, care a declarat că a fost agresat de mai mulți indivizi.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că doi bărbați, de 38 și 41 de ani, au fost atacați fizic de alți doi bărbați, pe fondul unui conflict izbucnit pe stradă. Victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Pe baza probelor adunate, în cursul zilei de 28 iulie, agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta.
S-ar putea să te mai intereseze
Reprezentanții IPA Regiunea 1 Mehedinți au demonstrat, și de această [...]
Furturile și actele de vandalism reclamate în ultima perioadă în [...]
Drinks&More Severin și-a deschis oficial porțile luni, 31 august, începând [...]



