Dezmembrare ilegală de mașini, descoperită în comuna Malovăț

O activitate ilegală de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz a fost descoperită recent în comuna Malovăț, în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți, alături de polițiști din cadrul IPJ Mehedinți – Serviciul Arme, Muniții și Substanțe Periculoase.
Autoritățile au identificat o persoană fizică ce desfășura această activitate fără a deține documentele necesare din punct de vedere al protecției mediului. În perimetrul verificat au fost găsite mai multe autoturisme, unele deja dezmembrate, precum și componente auto rezultate în urma desfășurării acestor activități.
În urma controlului, s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei, iar autoritățile au dispus interzicerea desfășurării activității până la intrarea în legalitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Pierderi de 16,1 milioane lei în 2021 şi de 11,3 [...]
Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului [...]



