Descoperire macabră la Muzeul Regiunii Porților de Fier

Ultima Actualizare: octombrie 17, 2022Tags:

Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de către o femeie, de 45 de ani, despre faptul că, în timp ce se efectuau săpături arheologice în curtea unui muzeu, au fost descoperite fragmente osoase dintr-un schelet uman. Arheologii spun că osemintele ar fi înhumate de maximum 2 decenii, iar anchetatorii iau în calcul varianta unei crime.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că angajați ai unei instituții publice din municipiul Drobeta-Turnu Severin,  în timp ce efectuau săpături arheologice în curtea unui muzeu, au identificat, la o adâncime de 120 de centimetri, fragmente osoase dintr-un schelet uman.

Fragmentele osoase au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor