De Bobotează, jandarmii mehedințeni asigură măsuri de ordine și siguranță publică

Ultima Actualizare: ianuarie 5, 2023

Efective de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, în cooperare cu politiști, pompieri și polițiști de frontieră mehedințeni, vor participa în data de 6 ianuarie, la misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, pe perioada manifestărilor religioase organizate cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului, în municipiul Drobeta Turnu Severin, comunele Șimian și Gruia. Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, pe timpul deplasării participanților de la lăcaşurile de cult către Portul Drobeta Turnu Severin, unde se va organiza slujba de sfinţire a apei. În zona de distribuire a apei sfințite, vor fi realizate culoare de acces pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activităților religioase, în vederea prevenirii aglomerărilor de persoane sau altor incidente.

Partajează acest conținut!