Cursuri de prim ajutor pentru polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți

Începând de luni, 12 septembrie, polițiștii mehedințeni din structurile operative (rutieră, ordine publică etc.) au participat la o serie de cursuri de prim ajutor, organizate în colaborare cu personalul S.M.U.R.D din cadrul ISU Mehedinți. Obiectivele principale ale cursurilor constă în dobândirea deprinderilor pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor fără echipamente, cât și în formarea deprinderilor de utilizare a defibrilatoarelor semiautomate care sunt sau vor fi amplasate în spațiile publice.
Activitățile sunt organizate de Biroul de Pregătire Profesională al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, iar sesiunile de pregătire sunt susținute împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.
Pentru că doresc să vină în permanență în sprijinul cetățenilor aflați în dificultate, polițiștii mehedințeni consideră că aceste sesiuni de instruire vor ajuta în intervențiile viitoare.
S-ar putea să te mai intereseze
DRUMUL JUDEȚEAN DJ 671E CORCOVA – PÂRVULEȘTI A FOST FINALIZAT
Noutăți editoriale la Secția Împrumut pentru Copii a Bibliotecii Județene „I.G. Bibicescu” Mehedinți
Secția Împrumut pentru Copii din cadrul Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu” [...]
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a anunțat finalizarea [...]



