Creștinii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

Astăzi, 14 octombrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, una dintre cele mai iubite și cinstite sfinte din țara noastră, cunoscută drept Ocrotitoarea Moldovei.
Mii de pelerini din toată țara au venit la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, aflate la Catedrala Mitropolitană. Tradiția pelerinajului este una veche, iar credincioșii vin an de an să se roage pentru sănătate, ajutor și împlinire sufletească.
Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în Tracia, și a trăit o viață dedicată rugăciunii, smereniei și ajutorării celor nevoiași. Moaștele sale au fost aduse la Iași în anul 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este și ziua numelui pentru peste 300.000 de români care poartă numele Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau derivatele acestora.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au desfășurat, în perioada 1–3 [...]
În perioada 1–4 mai, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații [...]
Un tânăr de 21 de ani din comuna Breznița-Ocol este [...]



