Craiova, cel mai frumos târg de Crăciun din Europa

Craiova a câștigat locul I în competiția „Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa 2025-2026”, organizată de platforma European Best Destinations, partener oficial al Comisiei Europene pentru turism.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a anunțat că târgul craiovean a obținut 142.687 de voturi din întreaga lume, cu un avans de peste 56.000 de voturi față de locul doi. Pagina de vot a fost distribuită de peste 600.000 de ori pe rețelele sociale, iar în total s-au înregistrat 803.258 de voturi din 179 de țări, după o săptămână de vot online.
La competiție au participat 20 de orașe europene, printre care destinații consacrate pentru târgurile de Crăciun, precum Paris, Viena, Bruges, Praga, Zurich, Köln, Frankfurt, Riga sau Asti-Govone. După doi ani consecutivi pe locul al doilea, Târgul de Crăciun Craiova primește anul acesta titlul de „Best European Christmas Market 2026”.
Evenimentul este considerat un succes major pentru turismul românesc, consolidând Craiova ca o destinație de iarnă de top în Europa.
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]



