Control judiciar pentru cinci persoane și un reținut, în dosarul fraudării de la Bacalaureat

Cinci persoane din cele duse, ieri, la audieri au primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, în timp ce inspectorul școlar, adus ultima dată la audieri la sediul DIICOT, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul preventiv al I.P.J. Mehedinți.
Reamintim că ieri s-au făcut percheziţii, la domiciliile unor profesori şi inspectori, bănuiţi că ajutau unii candidaţi la Bacalaureat să promoveze examenul, contra unor sume de bani. Până în acest moment, se cunoaște faptul că, din 160 de lucrări verificate de anchetatori, 140 erau identice. De altfel, 40 de lucrări ale candidaților au fost anulate.
“La data de 26 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite constituire a unui grup infracțional organizat, perturbarea funcționării sistemelor informatice, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și omisiunea sesizării. Astfel, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 10 telefoane mobile, un laptop, 9.000 de euro, 2.600 de lei, precum și mai multe bunuri folosite la activitatea infracțională. Din cercetări a reieșit că, la nivelul unei instituții, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat în scopul fraudării examenului de bacalaureat, sesiunea august –septembrie 2022.
În acest sens, s-ar fi acționat asupra sistemului de supraveghere video amplasat pe holurile centrului de examen, în toate cele trei zile ale probelor, prin oprirea acestora, cu caracter temporar, la diferite intervale de timp, moment în care membrii comisiei, împreună cu liderul grupului infracțional, ar fi furnizat candidaților cu care aveau înțelegeri, rezolvările subiectelor de examen.
8 mandate de aducere au fost puse în executare, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Mehedinți.
În urma probatoriului administrat, liderul grupului infracțional, un bărbat, de 51 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, iar față de alte 5 persoane implicate, a fost luată măsura controlului judiciar. Ulterior, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți, cu propunerea de arestare preventivă a bănuitului. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți. În cauză cercetările sunt continuate.”, a transmis IPJ Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Peste 900 de directori de școli, contabili, administratori de patrimoniu [...]
Ieri, 7 iulie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului [...]
De curând a fost predat amplasamentul către constructorul care a [...]