Controale ample ale polițiștilor mehedințeni: peste 80 de șoferi testați pentru alcool și droguri în 24 de ore

Ultima Actualizare: martie 6, 2026Tags: ,

Polițiștii din Mehedinți au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din județ.

Potrivit datelor transmise de IPJ Mehedinți, joi, 5 martie, oamenii legii au intervenit la 34 de evenimente, dintre care 26 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităților din trafic, 83 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, pentru depistarea consumului de alcool sau a eventualei prezențe a substanțelor psihoactive.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, polițiștii au verificat 275 de autovehicule și 325 de persoane prin aplicația e-DAC.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 61.000 de lei.

De asemenea, 8 șoferi au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți, iar dreptul acestora de a conduce a fost suspendat conform prevederilor legale.

În plus, polițiștii au oprit din circulație 10 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea siguranței publice în județul Mehedinți.

Partajează acest conținut!