Consiliul Județean Mehedinți, partener în organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică

Municipiul Drobeta-Turnu Severin va găzdui, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică, una dintre cele mai importante competiții școlare din România. Evenimentul este organizat printr-un parteneriat între Consiliul Județean Mehedinți, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Colegiul Național „Traian”.

Protocolul de colaborare a fost semnat de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, instituția județeană urmând să sprijine organizarea competiției prin asigurarea resurselor logistice și prin colaborarea cu celelalte instituții implicate.

Competiția va reuni la Drobeta-Turnu Severin elevi cu rezultate deosebite la matematică din întreaga țară, însoțiți de profesori coordonatori și reprezentanți ai mediului educațional. Organizarea olimpiadei reprezintă atât o recunoaștere a tradiției educaționale din județul Mehedinți, cât și o oportunitate de promovare a municipiului la nivel național.

Evenimentul este așteptat să aducă în oraș sute de participanți și să transforme, pentru câteva zile, Drobeta-Turnu Severin într-un centru al performanței în matematică.

Partajează acest conținut!