Coliziune la semafor în Drobeta Turnu Severin: viteză și neatenție

Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Cicero din Drobeta Turnu Severin, implicând două autoturisme. Potrivit primelor informații, coliziunea s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers.
Martorii susțin că șoferul vinovat circula cu viteză excesivă și a lovit violent un autoturism oprit la semafor. În urma impactului, două persoane aflate în mașina lovită au fost rănite. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital de echipajele Serviciului de Ambulanță și SMURD sosite la intervenție.
Poliția Rutieră a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
S-ar putea să te mai intereseze
Un exercițiu de coordonare a intervenției în situații de urgență [...]
În perioada 1–3 mai, autoritățile din județul Mehedinți vor implementa [...]
Senatorii și deputații care au intrat în Parlament pe listele [...]



