Colegiul Pedagogic „Ștefan Odobleja” intră într-un amplu proces de modernizare

Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”, cel mai mare liceu din Mehedinți, cu peste 1300 de elevi, va fi modernizat și extins printr-un proiect european de aproximativ 20 de milioane de lei.
Lucrările prevăd extinderea cu 18 săli de clasă moderne, ceea ce va elimina necesitatea învățământului în două schimburi, reabilitarea termică a clădirii, schimbarea acoperișului și a tâmplăriei, modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și refacerea finisajelor interioare și montarea de iluminat LED. Totodată, vor fi implementate toate măsurile de siguranță ISU și va fi reabilitată sala de sport.
În paralel, unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier modern, echipamente digitale și materiale didactice, oferind elevilor condiții moderne și sigure de învățare.
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a declarat că investițiile în educație continuă pentru că școala reprezintă temelia pe care se construiește o comunitate puternică și un viitor sigur pentru copii.
Acest proiect reprezintă un pas important în transformarea infrastructurii școlare din Mehedinți și în crearea unui mediu educațional modern și eficient pentru elevi.
S-ar putea să te mai intereseze
O navă a Forțelor Navale Române a fost avariată la [...]
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, [...]
Fenomenul impresionant a apărut pe cer, deasupra Palatului Buckingham din [...]



