Codul Portocaliu a creat probleme în Mehedinți

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate de Codul Portocaliu, valabil până în această dimineață, la ora 10:00, noaptea trecută în dispeceratul ISU Mehedinți, au fost înregistrare mai multe apeluri prin care se solicita intervenția echipajelor operative.
Pompierii mehedințeni au intervenit pentru înlăturarea unor elemente de acoperiș, căzute pe carosabil, pe strada Cicero din municipiul Drobeta Turnu Severin, dar și pentru îndepărtarea unor copaci, căzuți pe DN 56 B – zona Colonie Porțile de Fier II, DJ 565, pe raza localității Tismana, și în curtea unei instituții din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, nici pagube materiale.
Pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență și asigurarea unui răspuns prompt, pe timpul Codului Portocaliu, la sediul ISU Mehedinți, a fost activat, la ordinul prefectului județului, Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției cu reprezentanți ai ISU, IJJ, IPJ și STPF Mehedinți, dar și grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
România se confruntă cu un episod sever de iarnă, caracterizat [...]
Județul Mehedinți se află, începând de astăzi, sub avertizare meteorologică [...]



