CNAIR lansează o nouă licitație pentru proiectarea lotului Caransebeș-Lugoj

Ultima Actualizare: februarie 1, 2024Tags:

Compania de Drumuri lansează o nouă licitație pentru proiectarea preliminară a lotului Caransebeș-Lugoj, lotul 4 al ,,Autostrăzii Sudului” Filiași-Lugoj, drumul de mare viteză care face legătura între Oltenia și Banat. Licitația pentru lotul 4 Caransebeș-Lugoj a fost anulată la începutul lunii ianuarie, după ce firma din Turcia desemnată câștigătoare nu a depus actele necesare semnării contractului. Primele trei loturi, de la Filiași la Caransebeș au contracte semnate pentru studiul de fezabilitate cu DP Consult, Egis și Proiect Consult Regiunea Transilvania.

,,Am transmis astăzi la ANAP documentația necesară atribuirii contractelor pentru: – Elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii Drumului de mare viteză Caransebeș-Lugoj Durata fiecărui contract este de 21 de luni, din care 18 luni pentru elaborarea Studiilor de fezabilitate.” – a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Finanțarea va fi asigurată prin Programul Transport, iar după avizul ANAP se va stabili și data limită pentru depunerea ofertelor. Prima procedură pentru proiectarea completă a Drumului de mare viteză Craiova – Lugoj a fost lansată pe 1 iunie 2021, Egis a câștigat contractul, dar CNAIR a anulat procedura licitații.

Sursa economedia.ro

Partajează acest conținut!