Cetățean chinez, prins la volan cu permis nevalid în România

Ultima Actualizare: august 7, 2025Tags: , ,

Un bărbat de 31 de ani, cetățean chinez, a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce conducea un autoturism pe teritoriul României, deși nu deținea un permis de conducere recunoscut de autoritățile române.

Incidentul a avut loc marți, când bărbatul s-a prezentat la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, la volanul unei mașini înmatriculate în Serbia. În cadrul controlului de frontieră, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din China.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că documentul nu este valabil pe teritoriul României, iar bărbatul nu deținea un permis internațional, așa cum prevede legislația în vigoare.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără drept legal. La finalul cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.

Partajează acest conținut!