
Lucrările de reabilitare pentru unul dintre cele mai importante obiective turistice din Banatul Montan, Cetatea Sfântul Ladislau de la Coronini, care datează din secolul al XV-lea, s-au încheiat. În momentul de faţă, firma care s-a ocupat de restaurare lucrează la platformele de belvedere şi căile de acces pentru vizitatori, după care urmează montarea iluminatului arhitectural. După cum decurg lucrurile, reprezentanţii administraţiei locale susţin că este posibil ca Cetatea Ladislausă fie inaugurată în această vară. Valoarea totală a proiectului de restaurare este de 19,8 miloane de lei, din care 19,3 milioane sunt bani europeni, asiguraţi prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.



