Centrul mobil de instruire a populației sosește în Mehedinți

Ultima Actualizare: octombrie 8, 2024Tags:

ISU Mehedinți invită toți cetățenii, indiferent de vârstă să viziteze „Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență”, ce va poposi în municipiul Orșova, în perioada 14-15 august.
Într-un cadru sigur, special amenajat și dotat cu echipamente inteligente, salvatorii vor exemplifica modul corect de comportare, în diferite situații de urgență, incendii și cutremur, soluții care vor impacta vizitatorii, oferindu-le o experiență unică.
Avantajele acestui Centru Mobil constau în asimilarea unor informații prin procedeul învățării experențiale, obiectivul fiind conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării unor reguli și măsuri de siguranță, în scopul adoptării unei atitudini preventive ce va reduce semnificativ numărul evenimentelor negative.
Prin desfășurarea acestor instruiri, se urmărește îmbunătățirea capacității de identificare şi reducere a pericolelor, rezultatul fiind scăderea numărului de accidente în locuinţe.
Centrul este construit într-o configuraţie de semiremorcă, fiind complet autonom. Acesta este dotat cu echipamente inteligente ce simulează situaţii de urgenţă complexe, precum incendii, cutremur, fenomene meteo extreme ș.a.

Partajează acest conținut!