Centrul de Îngrijire Gura Văii urmează să fie închis în cadrul procesului de dezinstituționalizare

Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, proiectul privind închiderea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gura Văii.
Decizia este luată în contextul aplicării Legii nr. 7/2023, care prevede susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea măsurilor de prevenire a instituționalizării. Actul normativ transpune orientările Comisiei Europene și face parte din Strategia UE privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021–2030, precum și din angajamentele asumate de România prin Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Centrul de la Gura Văii are în prezent 17 beneficiari. Potrivit autorităților județene, o parte dintre aceștia vor fi reintegrați în familii, iar ceilalți vor fi transferați către alte centre aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.
În ceea ce privește personalul unității, Consiliul Județean precizează că angajații vor fi redistribuiți în alte centre ale DGASPC Mehedinți, nefiind avute în vedere concedieri. Totodată, clădirea în care a funcționat centrul, aflată în proprietatea Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, va fi predată autorității locale.
Termenul limită pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 7/2023 este 30 iunie 2026, iar măsuri similare sunt implementate la nivel național, în toate județele.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă au desfășurat, [...]
Un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din sud-vestul României [...]
Un bărbat de aproximativ 40 de ani și-a pierdut [...]



