Câți bani câștigă în medie lunar o familie din România

Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privitoare la nivel de trai mediu înregistrat în România în ultimele luni din anul 2023.
Cifrele arată creșteri ale nivelului venitului mediu comparativ cu prima jumătate a anului precedent. Cu toate acestea, nu este evident în ce măsură a fost depășită rata șomajului. Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul III 2023, în termeni nominali, în sumă de 7.301 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.918 lei pe o persoană, în creştere cu 5,7% pe o gospodărie, respectiv cu 5,3% pe o persoană, faţă de trimestrul II 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Veniturile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul III 2023, de 6.829 lei lunar pe o gospodărie (2.729 lei pe o persoană) în creştere cu 6,3 % faţă de trimestrul II 2023, iar veniturile în natură de 472 lei lunar pe gospodărie (189 lei pe o persoană), în scădere cu 2,3% faţă de trimestrul II 2023. Salariile şi celelalte venituri asociate lor au fost de 5.034 lei lunar pe o gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (68,9% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creştere faţă de trimestrul II 2023 cu 2,3 puncte procentuale). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1.403 lei lunar pe o gospodărie (19,2% în trimestrul III 2023, respectiv, 20,8% în trimestrul II 2023 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (6,5% în trimestrul III 2023, respectiv, 7% în trimestrul II 2023), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,5% atât în trimestrul III 2023, cât şi în trimestrul II 2023) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (5% în trimestrul III 2023, respectiv, 5,5% în trimestrul II 2023). În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie în mediul urban în trimestrul III 2023 a fost de 8.005 lei, de 1,2 ori mai mare decât în mediul rural, iar pe o persoană de 3.444 lei, de 1,5 ori mai mare decât în mediul rural. Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în trimestrul III 2023, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 74,1%, mai mare cu 13,4 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea veniturilor din prestaţii sociale a fost de 19,8%, mai mare cu 0,9 puncte procentuale faţă de cea din mediul urban. Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul III 2023, de 6071 lei pe o gospodărie (2.426 lei pe o persoană), mai mari cu 8,6% faţă de trimestrul II 2023. Contravaloarea consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii, în trimestrul III 2023, a fost, în medie, de 361 lei lunar pe o gospodărie (144 lei pe o persoană), în scădere cu 4,9% faţă de trimestrul II 2023.
Sursa ziare.com
S-ar putea să te mai intereseze
Aproximativ 4.000 de cadre didactice, studenți și elevi au participat [...]
Guvernul condus de Ilie Bolojan va merge în Parlament cu [...]
Primăria Municipiului Orșova a anunțat depunerea a trei proiecte majore [...]



