Casa făcută scrum, în comuna Ilovăț
Noaptea trecută, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în comuna Ilovăț.
Pompierii militari au lichidat incendiul, care se manifesta la o casă din lemn pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Salvatorii au acționat și pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime, un bărbat în vârstă de circa 56 de ani, care a suferit arsuri la nivelul spatelui. Ulterior, acesta a fost transportat de către echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de fumatul în timpul somnului.

S-ar putea să te mai intereseze
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din [...]
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ [...]



