Cartușe și un încărcător descoperite într-un utilaj

Polițiștii din Baia de Aramă au fost sesizați vineri dimineața, telefonic, de un angajat al primăriei din comuna Ponoarele că a găsit într-un utilaj de deszăpezire un încărcător cu mai multe gloanțe. Încărcătorul a fost găsit ascuns în locul în care este amplasată bateria utilajului.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Baia de Aramă și Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că într-un tractor forestier a fost identificat un încărcător de armă de foc în care se aflau 4 cartușe cu glonț.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din Mehedinți au desfășurat, pe 6 august, noi acțiuni [...]
Copiii și tinerii participanți la Cantonamentul Isverna au avut parte, [...]
Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți își consolidează echipa prin repartizarea [...]



