Campanie de testare pentru hepatitele virale B și C derulată în județul Mehedinți

În cadrul campaniei de testare pentru hepatitele virale B și C derulată în județul Mehedinți în perioada mai-noiembrie 2022 prin programul LIVE(RO)2-SUD au fost testate 16.306 de persoane, dintre care 338 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C, prevalența generală fiind de 2,07% raportată la numărul persoanelor înscrise în screening. Din totalul persoanelor testate, 217 au fost depistate având infecția cu virus hepatitic B și 121 infecția cu virusul hepatitic C. Programul de screening este unul pilot, derulat prin proiectul LIVERO 2 SUD, implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Campania și-a atins un obiectiv major, acela de a ajunge la persoanele din medii defavorizate și din mediul rural, acestea reprezentând 80% din totalul celor testate. Un rol important l-a avut implicarea medicilor de familie din județ, aceștia au dovedit interes pentru programul de screening, pentru realizarea acțiunii de prevenție, cea fără de care nu putem vorbi despre o comunitate sănătoasă și puternică sau despre un viitor mai bun pentru noi toți.
Din cele 16.306 persoane testate, 11.610 au domiciliul în mediul rural. Dintre aceștia, au fost depistați pozitiv 172 cu virus hepatitic B și 94 cu virusul hepatitic C. Din mediul urban au fost testate 4.358 de persoane, dintre care au fost depistate 43 având infecția cu virus hepatitic B și 28 cu virus hepatitic C, prevalența în mediul urban fiind de 1,58%, mai mica decat in mediul rural unde a fost de semnificativ mai mare 2.24%.
S-ar putea să te mai intereseze
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis după ce [...]
Echipa de ciclism Cyclomaniacs a desfășurat astăzi o sesiune de [...]



