Bucuria de a dărui
Membrele clubului ”Ladies’ Circle 2 Turnu Severin”, s-au hotărât să ajute comunitatea din Poroina Mare, pentru a le aduce o mică bucurie în pragul sărbătorilor de iarnă. Plutonierul adjutant șef Liliana Ruican, care lucrează în Jandarmeria Mehedinți din anul 2006, la structura Financiar, este una dintre membrele clubului care, încărcată cu cadouri, a ajuns la copiii din comună.
,,Ce poate fi mai frumos decât să aduci un zâmbet sincer și să vezi emoție pe chipurile unor persoane cărora le întinzi o mână de ajutor? Gesturile mărunte, pornite din tot sufletul, te îmbogățesc pe tine în primul rând, iar mai apoi alină inimile celorlalți. Bucuria de a dărui este infinită când nu aștepți nimic în schimb”, a spus, plutonier adjutant șef Liliana Ruican.

Soție, mamă, jandarmeriță de profesie, în puținul timp liber pe care-l are la dispoziție, Liliana se implică în acțiuni de voluntariat în cadrul clubului ,,Ladies’ Circle 2 Turnu Severin”, o organizație la care a devenit voluntară de mai mulți ani.
Membrele acestui club, s-au strâns în jurul ideii de a ajuta comunitatea, prin organizarea unor acțiuni caritabile, care se desfășoară pe tot parcursul anului.
S-ar putea să te mai intereseze
Astăzi, a avut loc primul atelier de lucru din cadrul [...]
O seară care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat [...]