Brancardier din Drobeta-Turnu Severin reținut pentru luare de mită

Ultima Actualizare: februarie 12, 2026Tags: , ,

Un brancardier angajat la Spitalul General Căi Ferate din Drobeta-Turnu Severin este cercetat de procurori pentru trafic de influență și luare de mită, după ce ar fi pretins și primit sume de bani de la o persoană pentru a facilita angajarea soției acesteia pe un post de asistent medical.

Anchetatorii au informat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a cerut în decembrie 2025 suma de 3.000 de euro, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin și că astfel va putea obține angajarea dorită de solicitant. Ulterior, suspectul ar fi cerut și alte sume de bani.

În urma sesizării procurorilor, au fost luate măsuri operative, iar brancardierul a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.300 de euro. Surse judiciare spun că acesta ar fi părăsit locul de muncă pentru a se întâlni cu persoana denunțătoare și pentru a încasa banii.

După prinderea în flagrant, suspectul a fost adus la audieri și ulterior reținut pentru 24 de ore. Procurorul de caz urmează să dispună măsurile legale care se impun în continuare, în funcție de evoluția anchetei.

Partajează acest conținut!