Blocaj la Palatul Victoria: Procedura pentru alegerea judecătorului român la CJUE, suspendată în instanță de o magistrată din Oltenia

Un magistrat cu puternice rădăcini profesionale în județul Gorj a reușit să blocheze în justiție planurile Guvernului condus de Ilie Bolojan. Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de Laura Mihaela Sarcină – fostă președintă a Tribunalului Gorj, în prezent judecător la Curtea de Apel Craiova – și a dispus suspendarea memorandumului prin care Executivul voia să stabilească procedura de selecție a viitorului judecător al României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Decizia instanței vine ca o lovitură directă pentru Guvernul Bolojan, punând frână operațiunilor administrative aprobate de Executiv la sfârșitul lunii august.
Judecătoarea originară din Gorj a atacat actul guvernamental, iar magistrații bucureșteni au respins excepția de inadmisibilitate invocată de Guvern, dându-i câștig de cauză pe moment. Astfel, procedura prin care Ministerul Justiției și cel al Afacerilor Externe urmau să organizeze selecția pentru Luxemburg a fost oprită până la soluționarea fondului procesului.
Miza este cu atât mai mare cu cât calendarul european este extrem de strâns: mandatul actualului reprezentant român la CJUE expiră pe 6 octombrie 2027, iar statul român are obligația de a înainta propunerea oficială până la data de 30 noiembrie 2026.
Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare. Rămâne de văzut cum va gestiona Executivul condus de Ilie Bolojan acest blocaj juridic de anvergură.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au fost [...]
Rezultate excelente pentru tinerii șahiști mehedințeni la Campionatul Național al [...]
Un conflict izbucnit între doi bărbați, în urma unor discuții [...]



