Băut și drogat, un tânăr a plecat la plimbare cu un motociclu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, ieri, în trafic, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, un tânăr de 17 ani în timp ce conducea un motociclu, fără a avea montate plăcute cu numere de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere.
La solicitarea polițiștilor, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier soldat cu rănirea unui minor a avut [...]
Doi bărbați au fost depistați de polițiști în timp ce [...]
La Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră [...]



