Bătaie pe DN 56C, la Gârla Mare. Șase bărbați, implicați într-un conflict

Ultima Actualizare: octombrie 10, 2026Tags: ,


Un conflict izbucnit pe DN 56C, în localitatea Gârla Mare, a ajuns în atenția polițiștilor, după ce trei bărbați ar fi fost agresați fizic de alți trei, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

Incidentul a fost sesizat astăzi, 10 octombrie, în jurul orei 11:00, printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Cujmir.

Potrivit cercetărilor, trei bărbați din Gârla Mare, cu vârste de 55, 65 și 66 de ani, ar fi fost agresați de alți trei bărbați, cu vârste de 29, 38 și 56 de ani, din localitatea Punghina. În timpul conflictului, prin amenințări și acte de violență comise în spațiul public, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

Polițiștii le-au oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acestea au refuzat să completeze cererea.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Partajează acest conținut!