Bărbat mort într-un accident rutier pe raza localității Ilovăț

Ultima Actualizare: decembrie 4, 2023Tags: ,

Un accident rutier a avut loc noaptea trecută, pe raza localității Ilovăț. În urma accidentului, un autoturism s-a răsturnat părăsind partea carosabilă, două victime au rămas blocate și a fost nevoie de intervenția echipajului de la descarcerare pentru extragerea acestora.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, doi bărbați de circa 30 de ani, respectiv 20 ani. Din nefericire, conducătorul autoturismului nu prezenta semne vitale și a fost declarat decedat de către echipajul SAJ, după efectuarea fără succes a manevrelor de resuscitare. Cea de-a doua victimă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SMURD.

La data de 04 decembrie a.c., ora 00.20, polițiștii din Secției Poliție Rurală Izvoru-Bîrzii au fost sesizați de un bărbat de 62 de ani, din comuna Ilovăț, cu privire la faptul că pe DJ 671 E, localitatea Ilovăț s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 29 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, județul Gorj în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 E, în localitatea Ilovăț, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto și vătămarea corporală a unui tânăr de 20 de ani, din Drobeta-Turnu Severin care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Totodată, în urma controlului efectuat de polițiști asupra autoturismului, în acesta a fost identificată o dovadă fără drept de circulație emisă pe numele conducătorului auto de 29 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”, a transmis IPJ Mehedinți.

Partajează acest conținut!