Bărbat din Isverna prin beat la volan

Polițiștii Secției Poliție Rurală Baia de Aramă au depistat, ieri, în trafic, un bărbat de 46 de ani, din comuna Isverna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 E, în localitatea Isverna, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
S-ar putea să te mai intereseze
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



