Bărbat din Drobeta-Turnu Severin găsit fără viață într-un apartament din Timișoara

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, originar din Drobeta-Turnu Severin, a fost găsit decedat luni, 19 ianuarie 2026, într-un apartament închiriat în regim hotelier din zona Calea Aradului, Timișoara.
Trupul bărbatului a fost descoperit în baia locuinței de către persoana care administra apartamentul, situat la etajul 7 al blocului, aceasta alertând imediat autoritățile. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara s-au deplasat la fața locului și au confirmat decesul.
În apropierea cadavrului au fost găsite bilete de adio. Autoritățile au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale decesului, iar necropsia urmează să ofere date suplimentare.
S-ar putea să te mai intereseze
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” [...]
La Isverna a avut loc cea de-a V-a ediție a [...]
Universitatea Craiova a devenit matematic campioana SuperLigii României în sezonul [...]



