Bărbat cercetat penal pentru fals în declarații după ce a oferit polițiștilor informații false

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul București, este cercetat penal de polițiștii din Mehedinți, după ce ar fi furnizat date de identificare false într-o anchetă privind o abatere rutieră.
Potrivit IPJ Mehedinți, incidentul a fost descoperit în urma unei sesizări făcute de polițiștii Serviciului Rutier, care anchetau o depășire a limitei de viteză înregistrată pe DN6, în localitatea Butoiești, pe data de 19 iulie, la ora 18:26.
În cadrul verificărilor, proprietarul autoturismului – un bărbat din București – a declarat că vehiculul era condus, la momentul respectiv, de o femeie. Totuși, în urma investigațiilor, polițiștii au constatat că, de fapt, la volan se afla un bărbat.
Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută de Codul Penal.
Cercetările continuă în acest caz.
S-ar putea să te mai intereseze
Bolojan refuză demisia după retragerea sprijinului PSD și anunță că își continuă mandatul de premier
Premierul Ilie Bolojan a transmis că va rămâne în funcție, [...]
Olimpiada Națională de Biologie reunește în aceste zile la Drobeta [...]
Aproximativ 97,7% dintre cei circa 5.000 de membri ai organizațiilor [...]



