Bani de la stat pentru nunți și botezuri

Prin programul Family Start, tinerii vor putea beneficia, în curând, de credite garantate de stat de până la 75.000 de lei, bani pe care îi vor putea folosi pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu creșa, grădinița, școala ori cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesați vor trebui să se adreseze, peste nu multă vreme, băncilor înscrise în program.
Programul facilitează accesul la finanțare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și/sau tineri care formează o familie și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei.
Prin acest program, tinerii pot accesa un credit în valoare de maximum 75.000 lei, care este garantat de stat în proporție de 80%, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și în suportarea comisionului de analiză și de gestiune adiacente creditului/garanției, cât și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja); dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 4%, comisionul de analiză este de 0,2% la acordare calculat la valoarea creditului, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0,4% anual calculat la valoarea garanției; plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.
Creditul se va acorda o singură dată, sub forma unui credit cu una sau mai multe trageri, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau cu plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative. De asemenea, creditul se va acorda pentru o perioadă de maximum zece ani, inclusiv perioada de grație.
Sursa dcbusiness.ro
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă, [...]
În contextul marcării Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din [...]