Aventura pe două roți s-a încheiat cu dosar penal pentru un minor din Mehedinți

Ultima Actualizare: iulie 23, 2026Tags: ,


Un tânăr de 17 ani din Mehedinți s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un eveniment rutier în localitatea Valea Bună, în timp ce conducea o motocicletă fără permis și care nu era înregistrată sau înmatriculată.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 22 iulie, în jurul orei 21:10, când Poliția orașului Strehaia a fost sesizată de un bărbat de 29 de ani, din comuna Voloiac, care a anunțat că a fost implicat într-un eveniment rutier.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Strehaia ajunși la fața locului au stabilit că adolescentul, aflat pe o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că tânărul de 17 ani nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta condusă de acesta nu figura ca fiind înmatriculată sau înregistrată.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând ca cercetările să continue.

Partajează acest conținut!