Autoturism răsturnat la ieșirea din localitatea Recea

Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-amiază, pe DN 56A, la ieșirea din localitatea Recea.
Forțele de intervenție au constatat faptul că, în accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Punghina a fost evaluat la locul evenimentului, de către paramedici, iar ulterior va fi transportat la spital.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.
„Cu puțin timp în urmă, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare a intervenit, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, la un accident rutier produs pe raza localității Recea. În urma accidentului, în care un autoturism s-a răsturnat părăsind partea carosabilă, șoferul a rămas blocat și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestuia. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victima, pe care au predat-o, cu politraumatisme, echipajului SAJ, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.”, a transmis ISU Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme [...]
Performanța și responsabilitatea au fost cuvintele de ordine astăzi, la [...]
Un eveniment dedicat iubitorilor de animale și responsabilității față de [...]



