Austriac obligat să coboare un Ferrari de pe balcon, după ce vecinii au alertat autorităţile

Ultima Actualizare: decembrie 10, 2025


Un locuitor al Vienei a atras atenţia publicului după ce şi-a depozitat supercar-ul Ferrari 296 GTB pe balconul apartamentului, folosind o macara. Proprietarul, Amar Dezic, susţine că a recurs la această soluţie neobişnuită după ce a constatat că în parcarea subterană a complexului rezidenţial nu mai exista niciun loc liber, iar ideea de a-şi lăsa maşina de 300.000 de euro în aer liber peste iarnă era de neacceptat.

Dezic, care deţine un magazin de piese auto şi un atelier de personalizări, a folosit o macara specializată pentru a ridica automobilul hibrid de 830 CP până la terasa apartamentului situat la primul etaj. Operaţiunea a fost filmată şi postată pe reţelele sociale, unde a atras numeroase reacţii.

Vecinii nu au privit însă cu ochi buni iniţiativa. Aceştia au alertat autorităţile, invocând posibile riscuri pentru structura clădirii. În urma verificărilor, poliţia a stabilit că masa şi tipul vehiculului pot afecta integritatea balconului, iar bateria maşinii hibrid poate prezenta pericol de incendiu.

Proprietarul a încercat să-şi apere gestul, argumentând că intenţiona să transforme maşina într-un obiect de artă protejat de o carcasă de sticlă, asemenea exponatelor din muzee. Autorităţile nu au acceptat însă explicaţia, dispunând evacuarea imediată a vehiculului.

În consecinţă, Amar Dezic a fost nevoit să angajeze din nou macaraua pentru a coborî Ferrari-ul, urmând să-l depoziteze în spaţiul atelierului său pe perioada iernii. Incidentul a atras interesul presei austriece, iar locuitorii din zonă s-au declarat împărţiţi între amuzament şi îngrijorare.

Proprietarul afirmă că nu este supărat pe vecini sau pe autorităţi, deşi îşi consideră în continuare ideea creativă şi inofensivă.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor