Amenzi pentru încălcarea normelor locale de conviețuire socială

În urma activităților specifice desfășurate, în intervalul 5 – 7 mai, de către polițiștii locali, în parcurile și locurile de joacă din municipiul Drobeta Turnu Severin, au fost constatate și sancționate o serie de fapte contravenționale privind încălcarea normelor locale de conviețuire socială.
În cadrul acestor verificări, au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale, după cum urmează:
- 20 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și consumul de alcool;
- 24 sancțiuni contravenționale, conform HCL nr. 220/2011 rep., pentru aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public.
Acțiunile de prevenire, descurajare și combatere a faptelor de natură contravențională se vor desfășura și în perioada următoare, în toate parcurile și locurile de joacă special amenajate pentru copii, situate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.
S-ar putea să te mai intereseze
La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin a avut [...]
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost audiat joi [...]
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul [...]



