Amenzi de peste 537 de milioane de lei pentru 4 companii din energie electrică

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în unanimitate, sancţionarea cu suma de totală de 537,5 milioane de lei, a patru operatori economici din sectorul energiei electrice, pentru nerespectarea prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacţiilor pe piaţa angro de energie electrică. Potrivit instituţiei, această măsură vine în urma unor acţiuni de investigaţie desfăşurate de către ANRE, la sesizarea OPCOM efectuată prin Platforma de notificare a ACER.
“Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanţilor la piaţa angro de energie electrică investigaţi, sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 537.503.319,49 lei”, notează autoritatea de reglementare într-un comunicat de presă.
Sursa adevarul.ro
S-ar putea să te mai intereseze
Astăzi, a avut loc primul atelier de lucru din cadrul [...]
O seară care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat [...]