Amenzi de peste 30.000 de lei în urma controalelor rutiere desfășurate în Mehedinți

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Mehedinți au desfășurat luni, 9 noiembrie, o acțiune în sistem „Releu”, având ca obiectiv prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic.
În intervalul orar 11:00–15:00, au fost organizate patru filtre rutiere, fiind folosite patru aparate pentru măsurarea vitezei. În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 45 de testări pentru depistarea consumului de alcool și două pentru identificarea consumului de substanțe psihoactive, toate rezultatele fiind negative.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei. Printre abaterile identificate s-au numărat depășirile neregulamentare și neportul centurii de siguranță. De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune privind conducerea unui vehicul fără permis.
Ca măsuri complementare, au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. Totodată, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au fost verificate tehnic 15 autovehicule.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Pe durata desfășurării controalelor nu au fost înregistrate accidente rutiere.
S-ar putea să te mai intereseze
Un incendiu a izbucnit în cursul nopții la balconul unui [...]
Locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin pot resimți, în această perioadă, modificări [...]
Un nou pas important pentru realizarea podului de la Bratilovu [...]



