Amendă și mașină confiscată pentru aruncarea ilegală a deșeurilor pe malul Dunării

O autoutilitară încărcată cu moloz a fost confiscată, iar proprietarul acesteia a fost amendat cu 30.000 de lei, după ce a aruncat deșeuri provenite din demolări pe raza comunei Hinova, chiar pe malul fluviului Dunărea.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți au ajuns la fața locului în urma unei sesizări transmise de Dispeceratul Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin. Vehiculul a fost surprins descărcând resturi din construcții pe un teren aflat lângă DN56A, o parte dintre deșeuri fiind deja abandonate direct pe sol.
Potrivit autorităților, fapta contravine OUG 92/2012 privind regimul deșeurilor, motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională maximă, alături de confiscarea autoutilitarei folosite la transport.
Garda de Mediu atrage atenția că abandonarea deșeurilor este o practică sancționată dur și un pericol real pentru mediu și sănătatea populației.
S-ar putea să te mai intereseze
Doi elevi din județul Mehedinți au fost premiați pentru rezultatele [...]
Două persoane, un bărbat de 33 de ani și o [...]
O descoperire extrem de gravă făcută de un cumpărător a [...]



