Amendă pentru vehicule scoase din uz

În baza Planului comun de Acțiune, comisarii Gărzii de Mediu Mehedinți, însoțiți de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, au desfășurat un control pe raza comunei Corcova.
În urma verificărilor, echipele de control au identificat o persoană fizică ce deținea mai multe vehicule scoase din uz, atât întregi, cât și parțial dezmembrate, precum și piese componente ale acestora. Activitatea constatată a fost realizată fără respectarea prevederilor legale în vigoare, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 212/2015 privind regimul vehiculelor scoase din uz.
Pentru neregulile constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au dispus măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate, urmând ca situația să fie monitorizată în perioada următoare.
Autoritățile reamintesc faptul că depozitarea și dezmembrarea neautorizată a vehiculelor scoase din uz reprezintă un risc major pentru mediu și sănătatea populației, fiind sancționată conform legislației în vigoare.
Sursa Facebook/Garda de Mediu Mehedinți
S-ar putea să te mai intereseze
Se conturează deja un peisaj de iarnă pe Transfăgărăşan, unde [...]
Guvernul României a aprobat normele de aplicare pentru masă caldă [...]
Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix [...]



