Ambulanță nouă pentru Spitalul Județean de Urgență
O ambulanță nouă, de tip A2, a fost achiziționată de Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în cadrul proiectului “Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Spitalului Judetean de Urgență Drobeta Turnu Severin – achiziția de aparatură medicală”, implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți.

Autospeciala este destinată transportului pe targă și/sau pe scaune al pacienților care nu reprezintă urgențe medico-chirurgicale și care nu necesită asistență medicală de urgență pe timpul deplasării. Ambulanța are o valoare de 332.825,15 lei și va fi folosită pentru transportul pacienților între secțiile externe și unitatea principală a Spitalului Județean de Urgență.
“Mă bucur că s-a putut face această achiziție care era absolut necesară, în contextul în care în perioada aceasta pacienții au fost relocați pentru a se putea realiza lucrările de reabilitare și modernizare a spațiilor interioare ale Spitalului!”, a precizat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
În dimineața zilei de 26 aprilie 2026, într-un bloc din [...]
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al [...]
În cadrul amplului demers național „JUPITER”, coordonat de Parchetul de [...]



